Vicepreședintele pe Agricultură al PNL, senatorul liberal George Scarlat, care controlează două companii agrobusiness cu rulaje anuale cumulate de peste 28 milioane lei în 2020, a inițiat un proiect legislativ prin care vrea să impună salariu minim brut de 3.000 de lei în agricultură și industria alimentară, dar și scutirea de impozit pe venit pentru remunerațiile angajaților din aceste sectoare.
Guvernul a transmis un punct de vedere negativ asupra unui proiect de lege prin care salariații din industria petrochimică ar urma să fie și ei scutiți de impozitul de 10% pe veniturile din salarii precum angajații din IT, cercetare și construcții, Executivul pretinzând că măsura ar fi discriminatorie.
Angajații firmelor cu activități de curățenie, precum măturatul străzilor și îndepărtarea zăpezii, dar și curățenia în anumite spații, dezinfecția și deratizarea, precum și angajații firmelor cu activități de extracție a diverselor minerale si materiale, precum azbest, roci asfaltice si bitum solid natural, ca și pietre prețioase, vor avea 10 ani impozit zero pe veniturile din salarii. Condiția este însă ca angajatorul să le asigure salarii minime lunare de 3.000 lei, regulă aplicată angajaților din construcții.
Un amendament propus de parlamentarii PSD la OUG 114 introduce firmele care desfășoară activități de deszăpezire și întreținere a drumurilor în categoria firmelor din domeniul construcțiilor, ai căror angajați vor beneficia timp de 10 ani de impozite zero pe veniturile salariale.